Președintele Klaus Iohannis a cerut modificarea legii gestionării câinilor fără stăpân

Președintele Klaus Iohannis a cerut modificarea legii gestionării câinilor fără stăpân
Publicat: 08/04/2024, 12:32
Actualizat: 08/04/2024, 13:00

Președintele României, Klaus Iohannis, vrea reexaminarea Ordonanței de Urgență a Guvernului Nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Acesta a trimis legea înapoi Parlamentului României, pentru modificarea art. 2 alin. (4) din Ordonanță.

În data de 8 aprilie 2023, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x nr. 116/2023).

Legea are ca obiect de reglementare modificarea modalității prin care pot fi realizate serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Potrivit articolului unic din legea supusă reexaminării, art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân se modifică și va avea următorul cuprins: „(4) Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate prin gestiune directă, gestiune delegată și concesiune, în condițiile legii, numai către persoane juridice care pot presta activități în domeniul protecției animalelor și către asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor, potrivit statutului, cu obligația asigurării serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii”.

În cadrul controlului anterior de constituționalitate, în data de 11 aprilie 2023, Avocatul Poporului a formulat o obiecție de neconstituționalitate, invocând, printre altele, existența unui paralelism legislativ prin raportare la o altă lege adoptată de Parlament, dar care nu intrase în vigoare, respectiv Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x nr. 291/2022). Prin Decizia nr. 483/2023, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată obiecția, statuând că, deși normele au un conținut identic, nu există un paralelism legislativ întrucât niciuna dintre cele două legi nu se afla în vigoare la momentul controlului de constituționalitate.

Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x nr. 291/2022) a fost adoptată de Parlament în urma parcurgerii unui nou ciclu legislativ ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 6/2023, promulgată prin Decretul Președintelui României nr. 1621/2023, devenind astfel Legea nr. 368/2023, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1106 din data de 8 decembrie 2023.

Astfel, forma în vigoare a art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 are următorul conținut: „(4) Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate prin gestiune directă, gestiune delegată și concesiune, în condițiile legii, numai către persoane juridice care pot presta activități în domeniul protecției animalelor și către asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor, potrivit statutului, cu obligația asigurării serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii”.

Așadar, dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 aflate în vigoare și dispozițiile articolului unic din legea supusă reexaminării au un conținut identic. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) și (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „(1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. (…) (4) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare”.

Având în vedere că soluția urmărită de legiuitor și-a găsit deja consacrarea legislativă prin art. I pct. 2 din Legea nr. 368/2023 cu referire la art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 și ținând cont de exigențele normelor de tehnică legislativă și de scopul funcției de legiferare a Parlamentului, apreciem necesară reanalizarea intervenției legislative întrucât legea supusă reexaminării nu mai are aptitudinea de a institui reguli noi și necesare.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, s-a cerut reexaminarea Legii pentru modificarea art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Citește și:

Câți câini a ridicat ASPA de pe străzile Capitalei, în 2023. Sunt mai mulți decât anul trecut

Psihoarta sau ce patrimoniu au creat „imperfecții” societății

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor